Recorder

Publicaţia „Recorder” – faţă de care aveam o apreciere deosebită până acum – a publicat un material în care este atacat Nicolae Ionel Ciucă susţinându-se că acesta a fost mai degrabă un factor de decizie izolat şi secundar în misiunea de la Nassiriya din Irak din 2004. Discutăm, evident, de o mizerie pentru că generalul Ciucă este apreciat la nivel internaţional, numele său fiind un referenţial la nivelul partenerilor noştri din NATO.

Mai îngrozitor decât atacul la Nicolae Ciucă este faptul că publicaţia în cauză încearcă să acrediteze ideea că Batalionul 26 de Infanterie Craiova (care şi-a căpătat numele de „Scorpionii roşii”) condus de Nicolae Ciucă a fost compus din fricoşi şi oameni care nu au luptat niciodată, întinându-se astfel imaginea acestor militari care au slujit cu credinţă ţara. Pentru „deştepţii” luptători de tastatură, merită reamintit că: „Scorpionii Roşii „au pierdut un camarad în Angola, în 1996; în 2002, un alt militar și-a pierdut viața în Kosovo; în 2011, doi camarazi au pierit şi alţii au fost răniţi în Afganistan; în 2010, trei „scorpioni” au murit şi trei au fost grav răniţi. Ca atare, să întinezi astfel memoria acestor eroi ai ţării doar ca să dai în preşedintele PNL este un act ruşinos.

„Scorpionii roşii” au mers în misiuni în Irak şi Afganistan, în Angola, în Bosnia şi Kosovo. Sunt militari de elită ai Armatei Române şi veterani care chiar şi-au servit patria pe câmpul de luptă. Fără sacrificiu şi fără contribuţia lor, poate aderarea noastră la NATO nu se făcea atât de uşor în 2004.

Înţeleg că există o disperare, îndeosebi la PSD şi USR, faţă de perspectiva ca Nicolae Ciucă să devină Preşedintele României pe 8 decembrie, dar o asemenea tentativă de asasinare imagologică este ruşinoasă, pentru că nu le pasă de întinarea memoriei unor oameni şi îi demonizează pe militarii şi veteranii români.