
Camera Deputaților
Cabinet Parlamentar Laurențiu Nicolae Cazan
Astăzi, a avut loc şedinţa finală pentru Legea pensiilor în Parlament în cadrul căreia a fost adoptat proiectul de lege care va face dreptate pentru fiecare român care a muncit sau munceşte. Principiile care au stat la baza acestei legi sunt cele de solidaritate, echitate și respectarea muncii! Legea pensiilor a fost adoptată în procedură de urgenţă cu un vot covârşitor de 199 voturi „pentru”, 39 „împotrivă” şi 17 abţineri. Astfel, prin intermediul acestei legi, se vor corecta o serie de inechităţi din sistemul public de pensii şi milioane de români vor beneficia de pe urma ei!